breaking the waves

stiu, e veki. dar eu abia ce l am vazut. si poate ati vrea sa l (re)vedeti.

impartit pe capitole, precum o carte, filmul e o poveste dspr iubire si moarte, dspr credinta si nebunie, dspr cat de inuman poate fi omul.

de la scena cununiei lui bess cu jan in biserica moarta, fara clopote, pana la scena finala a clopotelor care bat in cer, suntem martorii transformarii iubirii in nebunie si moarte. moartea ei.

pe langa "darul iubirii", pentru care multumeste divinitatii, bess e convinsa ca poseda un talent doar al ei: credinta. asa cum crede ca si barbatul ei poseda un talent doar al lui: acela de a fi un bun amant (e drept, fara a avea vreun termen de comparatie).
de fapt, credinta lui bess e una cu totul speciala, fiindca bess se roaga "la doua voci". vorbeste cu dumnezeul ei, dar tot ea da si replicile acelui dumnezeu. cand multumeste pentru dragostea ei, vocea ei ii raspunde: "ai grija, bess, fii cuminte, eu am dat, eu am luat." cumintenia e o problema pentru bess, fiindca tocmai acest imperativ va fi incalcat de ea, fara voia ei.
jan e un lucrator pe o platforma industriala, dupa nunta pleaca de acasa si i vorbeste proaspetei sotii la telefon, prilej pentru amandoi de a bifa senzatii tari.
amanuntul e important, fiindca jan se accidenteaza, e lovit la cap, paralizeaza si, internat intr un spital, o atrage pe fata lipsita de discernamant intr un joc violent.
"sunt un om terminat, bess", ii spune intai, ca pe urma sa i ceara sa i povesteasca - nu din imaginatie - scene de amor cu alt partener. "vom fi doar noi, bess", isi intareste el sugestia.
fireste ca in mintea ei fragila vinovatia, iluzia atotputerniciei, convingerea in puterea dragostei se amesteca, intr o desavarsita noapte a simturilor si a creierului. sotia executa sarcina primita de la sot - un criminal - si nu tine cont de nici un avertisment.
"ai intrat in ceva ce nu poti controla", ii spune medicul care se indragosteste de ea, dar ea e oarba. abia cand un mascul feroce ii propune sa i satisfaca necesitati de voyeur isi da seama ca nu poate sa faca asta si reuseste sa scape, dar ratacirea e fara intoarcere caci e resemnificata ca sacrificiu. si bess revine la locul faptei, consimtind sa aiba ce povesti. e adusa cu targa in acelasi spital in care sotul, vizibil ameliorat fizic, inca mai e internat. ea moare, avand constiinta "sacrificiului". el tine mana asistentei medicale dodo, vaduva fratelui ei. care, ce sa vezi, ii cere si iertare moartei.
el si prietenii sai "marinari" au o viziune: clopote batand in cer.

cei cu aplecari mistice vad in scena finala o keie de vizionare a filmului. mie mi se pare ca sunt, ca si bess, robii convingerii ca ea si sotul ei comunicau spiritual. personal refuz sa cred in vreo comunicare in alta lume fara mijloacele limitate ale lumii acesteia. mai degraba as vedea clopotele ca simptom al maladiei lui jan, si a prietenilor sai care nu l au impiedicat sa impinga o femeie la nebunie si la moarte. jan imi apare deci mai "ticnit" decat sotia lui. si nu pentru fantasmele pe care e liber sa le aiba, ci pentru faptul ca le cere materializate in real, urmand ca nota de plata - costurile in planul realitatii - sa o akite sotia lui psihotica.

din pacate, nu putem vorbi de sacrificiu in afara discernamantului. si poate ca a avea discernamant e a intelege ca de sacrificiu sunt in stare doar zeii si eroii.

dur film.