lebada neagra

inca un film frumos. despre viata, moarte, arta care le cuprinde pe amandoua si nebunia care e ceva mai mult.
pretextul - baletul "lacul lebedelor". "visceral si real" i s a cerut balerinei sa si interpreteze rolul. in lipsa capacitatii de a se aseza sub semnul lui "ca si cum", ea face o figura convingatoare si asta i aduce aplauzele care i lumineaza agonia pana la a se abandona intunericului. granita fina intre vis si realitate e transgresata inainte si inapoi pana la epuizarea valentelor celor doua lumi, iar iluzia ramane ultimul "acasa".
nu orice sfasiere e arta, dar creatia in care nu ti pulseaza sangele e un rateu.

discursul regelui

un film de vazut, intr adevar.
o poveste in raspar fata de plot-urile postmoderne. o cronologie reprezentata in linii mari conform canoanelor, spatiu redat fara accidente de traseu care sa oblige privitorul sa se strofoce sa decodifice ce si cum, personaje traind jocul dragostei si al puterii si nelasandu ne la sfarsitul filmului frustrati sau nedumeriti ci oferind satisfactie unor asteptari pana la urma de bun simt.
o poveste despre maladia discursului.
e drept firul rosu aproape psihanalitic e usor de urmarit dar nu e vorba de o psihanaliza "ortodoxa" ci de construirea unei relatii de incredere in care un om prea constient de responsabilitatile sale initial regreseaza si refuza cuvantul in public ca la sfarsit sa faca fata presiunii si sa si poata asuma rolul pentru care de fapt se pregatise intreaga viata. un logoped aproape lacanian si un logopat ce si asuma din ce in ce mai confortabil rolul unui analizand. logopedul e un personaj construit cu atata naturalete ca biletul la film face toti banii: nu e "acreditat" de vreo comunitate stiintifica dar nici nu si aroga titluri ce nu i apartin, recunoaste ca singurul profesor i a fost experienta, dar o experienta limita, razboiul, stie cine e si si face singur regulile pe teritoriul lui. si mai ales stie sa detecteze frica si cauzele ei si sa ajute un om sa si transforme vulnerabilitatile in linii de rezistenta. incat ajungem sa vedem un rege vorbind unui supus despre familia sa, despre angoasele sale, despre visurile sale, despre latura intunecata a sufletului sau. limbajul se dezinhiba, atat verbal cat mai ales nonverbal, regele - fost stangaci contrariat - isi recupereaza copilul din el si si permite sa incalce tabuuri de doi lei dar respecta grav etiketa atunci cand aceasta are substanta. coplesit de numele tatalui reuseste pana la urma o buna identificare cu functia simbolica a aceluia. ghidat de un logoped nonconformist si iubit de o sotie devotata si de doua fiice minunate, un rege balbait reuseste sa tina un discurs ce sensibilizeaza si mobilizeaza. un discurs - numar de echilibristica, insa nu spre entertainment ci spre largirea constiintei celui ce l rosteste si a celor ce l asculta. inclusiv cei care au vizionat filmul.