cobileanski? nu auzisem de el. dar negrul dintr un tablou marca adriana badescu, expus pe magheru, a rezonat cu afisul de la scala si...iacata, cel mai recent film pe care l am bifat. un film, si acesta, intunecat.
limita de jos a cerului e nu linia orizontului, ci lipsa oricarui orizont. imposibilitatea perspectivei erodeaza constiinte.
filmul ne vorbeste despre un tanar dilar, aparent neconsumator, care n are nici o strapungere sa puna "iarba" in cutii postale si sa si castige existenta din atare ocupatie. tata nu mai are, mama n are habar cu ce se ocupa si n are cum sa l ajute. daca dincoace de ecran lumea eroului pare prea stramta, acesta, viorel pe numele lui, tolereaza astfel de frustrari. se adapteaza vremurilor si locului. traieste in bezna, plange noptile fara folos, si singura pata de culoare din viata lui e un halat de baie inflorat, al unei femei de care, da, se indragosteste: frizerita. ii ofera kiar flori, flori de toamna, violet, dar degeaba: toti barbatii din cartier se tund la maria...
dragostea nu are sanse cand verticala lipseste iar orizontala e redusa la imperativul subzistentei.
comic e ca tanarul are un prieten de aceeasi joasa extractie socioculturala, dar dominat de o ambitie: sa zboare. si anume cu un aeroplan improvizat. care, fireste, nu poate sa zboare. nimeni nu si depaseste conditia, dar nimeni nu pare sa sufere din cauza aceasta.
efecte secundare ale filmului: cand iesi ti se pare ca nu mai e kiar atat de frig, ca norii nu mai sunt atat de negri si ca trotuarul e un poem.
