"A fost odata un cuvant atat de frumos
incat se prefacea in obiecte lucioase,
dand mainii rupte nobil os
si crivatului, oase.
Nu cred ca el era rostit
anume in vreo limba
sau vreun copil l-a fost gasit
pe cand dormea pe-o stanca.
Si nici in creierul zburand
nu cred - al unei pasari - ,
de-acolo jos peste pamant
sa fi cazut in zarzari.
Se pare ca a fost candva
doar un cuvant pe lume...
Care-o fi fost si cand a fost -
si ce cuvant anume -
Nu stim."
(Nichita Stanescu, "Cuvantul")
Dincolo de aviditatea teoretica, pentru a te construi cumva prin lecturile tale ai nevoie sa le simti vii. Cauti prin ele un ce din tine mai usor de gasit. Si cand esti in preajma acelui ceva de nenumit traiesti lectura ca pe un poem. Dialogul "interior-exterior" devine proces de descoperire si de crestere dinlauntru. Informatia te vrajeste ca tesatura fina, multicolora, densa. Ia forma unor "certitudini eruptive", cum ar zice Gellu Naum, cucerite deodata sau in pasi mici, caci cititul devine calatorie initiatica, ritual cu legi ce ti se descopera din mers promitandu ti totul dintr odata, legi pe care esti obligat sa le respecti daca vrei ca intr un final sa privesti totul cu alti ochi. Lecturile vii sunt cele care podesc distante intre contextul tau mental si cel al autorului. Cele care devin urme mnezice reduse la stari. Cele care raman fiindca fac o diferenta.
Ce le face sa fie asa?
Poate ca si sensibilitatea ta fata de actul lecturii. Dar si caracterul lor fulminant, realmente nou, autentic.
O lucrare bine scrisa e o lucrare care nu te plictiseste. Una in care vezi, din doua-trei tuse esentializatoare, spiritul viu. In operele bine scrise, tranzitivitatea seaca si reflexivitatea indecenta sunt evitate, limbajul realizandu-si "dubla intentie" (T.Vianu).
Exista lucrari stiintifice scrise intr o maniera poetica. Expresia, in ele, face ca tranzitivitatea sa se reduca tot mai mult, pe masura ce aparenta e tocmai contrariul. Lucrari ce isi propun sa prezinte lumi care incap in coordonate fizice de timp si spatiu te poarta de fapt in interioare subiective fascinante deopotriva pentru scriitor si pentru tine, cititorul. E ca intr un joc suprarealist, unde transpare "nazuinta de a transcrie lectura cea mai adanca a constiintei in sine insasi" (T.Vianu) ...
Cand esti binecuvantat cu astfel de intalniri, zambesti complice scriitorului, pe care il intelegi in setea lui de a sta de vorba cu sine insusi, de a isi clarifica siesi probleme esentiale intr-o forma artistica, aceea a unui dialog. Aparent un dialog cu tine, cititorul, dar de fapt doar cu sine insusi: "Iar dialogul nostru, nu te supara, nu are loc intre mine si tine, ci in primul rand intre mine si mine, cu ajutorul tau..."(G.Naum)
Nu intamplator, in "Tropice triste", lucrare cu caracter autobiografic, scrisa sub forma unor note (didactice) de calatorie, CLS citeaza pe Chateaubriand: "Fiecare om poarta in el o lume compusa din tot ce a vazut si a iubit, lume in care reintra neincetat chiar cand strabate si pare a locui o lume straina". Inzestrat cu un puternic simt al valorii proprii, dar si cunoscator al biasurilor inerente cercetarilor de etnografie, in 1956, in cartea amintita, CLS se intreaba daca nu cumva motivul alegerii etnografiei a fost o "afinitate de structura" intre "civilizatiile studiate" si "propria gandire". Mai departe, antropologul incearca sa se convinga ca a facut doar o calatorie "in spatiu, in timp si in ierarhia sociala". Dar a omis sa adauge categoriilor kantiene pe cele ale propriei sensibilitati si pe cele ale propriei gandiri originale. "Inteligenta mea e neolitica", afirma, pentru ca in "Savage Mind" sa caracterizeze gandirea salbatica drept tipul de gandire ce "construieste structuri mentale care faciliteaza o intelegere a lumii in masura in care se potrivesc acesteia. In acest sens, gandirea primitiva e o gandire analogica".
CLS isi asuma unicitatea dar se integreaza comunitatii stiintifice si comunitatii mai largi a umanitatii cand afirma despre mintea primitiva ca e "chintesenta" mintii umane.
Care sunt caracteristicile gandirii salbatice?
Este o gandire mitica, asociativa si transformationala, sintetizeaza I.Panzaru in prefata la "Mitologice I - Crud si Gatit".
Mitul, ca poveste a originilor, interactioneaza cu societatea in care apare. Are, dupa Malinovski, rol normativ, iar dupa CLS, rol de suport conceptual, de unealta logica, prin care oamenii construiesc societatea din mers, "rezolvand" ceea ce de fapt reprezinta "opozitii nerezolvabile".
In "Antropologia structurala", CLS arata ca gandirea mitica intai sesizeaza opozitiile si apoi le rezolva. Dar "nu dupa o logica constienta, ci dupa o logica a categoriilor inconstiente". CLS incearca sa descopere ce caracteristici formale, de structura, deosebesc societatile zise primitive de cele pe care le numim moderne sau civilizate. El cerceteaza societatile sud-americane si vine in conatct cu indigeni apartinand culturii Orinocco-Amazon si culturii Brazilia Centrala. In "Tropice triste" si in "Mitologice I" descrie plastic societatea tribului bororo din Brazilia.
Metoda lui CLS este metoda structuralista. Antropologul social scrie cu "intelepciune poetica", trasatura specific umana, dupa Vico, dar si un dar al structuralismului, dupa Terence Hawks, precum si principiu care pretinde ca "a fi uman e a fi structuralist". Adica a gandi lumea in termeni de relatii.
Care e impactul structuralismului in antropologie si etnologie? Ce ne invata aceasta metoda?
Baza gandirii structuraliste o formeaza opera lingvistului elvetian Ferdinand de Saussure. El studiaza limbajul dintr-o perspectiva "relationala", in "Cursul de lingvistica generala" (lecturi tinute la universitate). "Orice unitate lingvistica reprezinta un raport", "toate fenomenele sunt raporturi intre raporturi", limbajul e un "camp unificat", un sistem autosuficient asa cum il experiem "acum", o forta conservativa in aprehensiunea lumii, care, intreg si complet, se poate transforma, poate genera noi aspecte, isi constituie propria realitate chiar fara a face apel la o realitate de dincolo de sine. Limbajul apare la de Saussure ca o structura, in care valoarea fiecarui semn e data de pozitia simultana a altor semne, ceea ce face ca pentru limbaj caracteristica sa fie opozitia semnelor si ca dimensiunile acestuia sa fie cea sintagmatica si cea paradigmatica.
CLS valorifica lucrarile ilustrului sau predecesor si, aprofundand studiul limbajului, arata ca acesta e prototip al culturii si ca de aceea analiza culturii poate fi realizata dupa analiza limbajului.
Ce comportamente social-culturale analizeaza CLS? Ceremonii, rituri, inrudirea, legile matrimoniale, metodele de preparare a hranei, sisteme totemice. Toate devin elemente de sens. Toate se organizeaza dupa structuri de opozitie.
Lucrarea "Structura si functie in societatea primitiva" (A.Radcliffe-Brown) ii e bine cunoscuta lui CLS. El preia concepte ale teoriei interpretarii sistemelor socioumane, teorie propusa de Radcliffe-Brown (proces, structura, functie), si valorifica informatiile aceluia despre patriarhat, matriarhat, patrilinearitate, matrilinearitate, patrilocatie, matrilocatie. CLS intareste concluzia lui Radcliffe-Brown ca exista categorii care arata structura ordonarii reale a rudelor in viata sociala.
Pasiunea pentru muzica e inca un element ce ii apropie pe cei doi cercetatori. Cu mijloace oferite inclusiv de aceasta arta, CLS va analiza sisteme de inrudire, sisteme ale miturilor si natura mintii primitive. El descopera analogii intre primitivi si ... etnografi (!), in modul de a gandi, determinat de opozitia natura-cultura.
Interesant e modul in care acest cercetator-poet isi numeste opera, din mers: in "Mitologice I" demersul cercetarii apare redat printr-o metafora a metodei care se repeta, se completeaza, se intregeste pe ea insasi. Structuralismul la CLS e numit pe rand de insusi autorul lui "geometrie personala", "ordonare a unui haos inform", "microscop optic", "carte paradoxala in care volumele se reiau", "investigatie in spirala", "studiu al unui singur mit", "carte fara subiect", "harta", "releveuri in forma de stea", "baleiaj", "cercuri noi in jurul unor puncte la periferie", "dosar care nu poate fi inchis niciodata", "intreprindere vrand sa imite miscarea spontana a gandirii mitice", "o schita a sintaxei mitologiei americane", "gandire obiectivata", "uvertura-rezolvare, dinspre mit spre muzica", "travaliu de reorganizare inconstienta" etc etc.
Nu intamplator CLS prefera aceste metafore. El traieste nu doar o pasiune pentru adevar, ci si o pasiune pentru poezie. Pentru a crea, dar mai ales pentru a se crea: raportul sau cu lumea e prin excelenta unul simbolic.
"Nu pretindem sa aratam cum gandesc oamenii in mituri, ci cum gandesc miturile in oameni, fara stirea acestora", afirma CLS.
Dar sensibilitatea de poet a lui CLS nu anuleaza acribia sa stiintifica. Lectia structuralista din "Mitologice I" ne poate servi drept indrumar de cercetare, pentru ca aici CLS prezinta precis un scop al lucrarii (sa arate cum categorii empirice sunt unelte de lucru conceptual: de la "crud" si "gatit" la "gusteme" si apoi la semnificarea tranzitiei Natura-Cultura, de la "crud" si "gatit" la bucatarie ca limbaj inconstient prin care o societate isi exprima structura), prezinta ipoteze de lucru si metoda de esantionare, prezinta testarea ipotezei si concluziile...
Teoria lui CLS nu e fecunda doar pentru antropologie, ci si pentru psihologie, in varianta ei psihanalitica. Lacan, discipol disident al lui Freud, asaza in centrul edificiului sau teoretic original teoria Inconstientului ca Limbaj si a celor trei niveluri de organizare psihica: Real, Imaginar, Simbolic, el introduce termenul "lant semnificativ" si analizeaza conceptul Legii pe baza teoriei lui CLS (Legea fiind Legea Semnificantului).
