e deja joi, dar, fiindca tot doarme bb, am apucat in sfarsit sa vad si eu "marti, dupa craciun".
personajul secret care straluceste prin absenta e tocmai spiritul craciunului. lipsa marcata intentionat prin emblema surogatelor: plasticuri cadou, o tentativa de colind zgariind timpanul, un brad lipsit de eficacitate, o masa pe dinafara ritualului si, ce e trist, un copil inteligent care se acomodeaza la toata mascarada si face prea bine pe prostul.
in alte roluri, un barbat, o nevasta, o amanta.
despre ce mi a vorbit mie filmul?
despre "iadul domestic" si paradisul de dupa colt.
despre tragedia unei familii in care lucrurile au fost lasate sa o ia razna. si au luat o: exista o voluptate ascunsa a caderii careia nu i poate rezista nimic. o nevoie de adevar mai puternica decat orice conventie.
nu de fiecare data un al treilea e in plus. cateodata rolul lui e fix sa desparta niste doi straini (adjectiv, vorba unei alte pelicule). grav e cand cel ranit (in filmul asta, ea) muta trairile din registrul pur afectiv in cel etic. si incepe cu sentinte moralizatoare: "nu ti e rusine?". pai de ce, rusine? de asumarea unui adevar?
se pare ca "omenesc" si "degradabil" sunt sinonime: cand viata de cuplu se rezuma la dimensiunea orizontalei, iluzia verticalei izbavitoare poate imbraca tot soiul de aparente. si de ce nu le am credita cu o bruma de esenta... filmul nu ne zice nimic despre miercuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu