nu mă număr printre fericiţii care pot face din valentine's day un pretext de indiferent ce.
aşa că, în loc să fixez temporal grămada de care vorbesc în titlu cu sintagma "de valentine's day", o să notez pur şi simplu că sâmbătă mi-am adus aminte de un joc de-al băieţilor de la mine din clasă, din generală.
jocul se kema "grămada cere vârf". mi se părea atrăgător şi periculos.
"grămada cere vârf", mi-am amintit, sâmbătă.
concret: când tocmai savuram cu cineva, într-un loc public, un pahar de apă minerală (borsec, că doar n-o să-mi tai vreo cracă de sub picioare), mă trezesc că, depăşind orice prag de toleranţă fixat de regulile proxemicii, în spaţiul meu personal se aşază, neinvitaţi, doi inşi, un el şi o ea, şi, nici bună ziua, nici nimic, se instalează confortabil. mă uit, văd locuri libere în jur, văd, e adevărat, şi ciorkini a câte trei-patru cupluri, şi-mi dau seama: "grămada cere vârf".
să nu-ţi intre în cap - până la o vârstă anume - cum e cu confortul tău şi confortul altora, să asfixiezi libertatea celorlalţi, aşa, de atmosferă ... da, a meritat notat pe blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu