urzeala filmului e clasica: triunghiul el-ea-altul.
ea, tanara, frumoasa, sensibila. anxioasa: nimeni nu e perfect.
pentru un plus de facilitate, el, sotul insipid, plictisitor, care nu stie decat sa faca mancare de pui. si putin tembel: face glume proaste si premediteaza farse pe care doar el le gaseste amuzante.
celalalt, artist prin temperament si prin felul in care se misca. seducator nu atat prin frumusete, cat printr o intuitie aproape nemasculina - stie ce, cum, unde si cand sa faca si mai ales sa nu faca. maestru al amanarii, savureaza convulsiile interioare ale femeii, fiindca vaneaza nu atat o prada usoara, cat spectacolul zvarcolirii carnii si a viselor, la feminin. sa aiba o femeie poate fi interesant, dar sa o faca sa devina, ea insasi, si paianjenul care tese panza, si, in acelasi timp, fluturele neghiob care se repede intr un bob de roua oglindind raza de soare...asta demonstreaza talent. nu doar mestesug.
fapt e ca ceea ce promitea o alternativa la rutina esueaza in fix aceleasi sabloane. cum e posibil? pai e, daca personajul (feminin), inainte de a se arunca intr o alta relatie (sau intr o reverie, nimic nu ne retine sa interpretam si asa), nu si asuma alegerile din care si-a tricotat, in tandem, e drept, dar pana la urma pe cont propriu, esecul propriului mariaj.
nu putem dansa la nesfarsit in doi decat daca celebram tonalitatea propriei muzici interioare.
diapazonul, deci, sau... diazepamul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu