neschimbari

fiare veki

fiare vechi fiare vechi lo-o-om fiare vechi fiare vechi lo-o-om
hermeşi noi ai unui nou cataclism ce mai poate rămâne mă-ntreb din acest bucureşti iată armata de fierari şi forja atelierelor subpământul anemic îşi cere înapoi rezervele de fier noii vulcani hefaistoşi topesc fiare vechi în plămadă nouă
fiare vechi fiare vechi lo-o-om probabil dimineaţă
înăuntru e atât de-ntuneric cineva vrea să cureţe oraşul de fiare vechi strigă
sigur dintr-o căruţă
văd spiţele roţilor e timpul
da mi-amintesc doamne ce bine că la şcoală au avut ăştia grijă să ne mobileze creierul cu stereotipii salvatoare câteodată cel mai la îndemână sens e cel din stereotipii
fiare vechi fiare vechi lo-o-om cocoşul evului mediu a scăpat prin cutele timpului printre blocuri aici în cartierul unde tot cu chirie stau iată el ţipă deşteptarea ca o limbă de clopot sinucigaş dumnezeule cât îmi lipseşte micul meu târg de provincie unde niciodată
dar niciodată
nu am auzit vaierele subpământului
acolo morţii au învăţat să tacă preschimbându-se-n iarbă acolo firescul umilinţei instaurează lumi acolo pământul nu plânge
rodeşte mut
fiare vechi fiare vechi lo-o-om pipăi pereţii albi de gânduri îndată umbra mâinilor tale tu-mi faci jucării precum Tata înainte să plece tu-mi proiectezi pe ecranul de var un petic din pofta ta de joc adori să-mi smulgi zâmbete
înainte să pleci ca de fiecare dată
adori să mă găseşti în acelaşi loc pisică leneşă ai vrea ca între plecările şi venirile tale timpul meu să îngheţe ritmat doar de cocoşul metalic
fiare vechi fiare vechi lo-o-om
eu o să plec îmi spui
o să plec gizelle
şi eu îţi răspund înfundat toţi plecăm
fiare vechi fiare vechi lo-o-om

Neschimbarea la fatză

Ne-am obişnuit să ne ritmăm deciziile de schimbare lăuntrică după sărbătorile zise mari - ziua de naştere, ori a unui eveniment, ori a înnoirii anului... şi totuşi, de câte ori, după ce ne promitem dedicare constantă unor scopuri nobile, nu ne trezim mofluji, găsind oriunde în afara noastră argumente pentru autojustificări...
Sunt şi spirite în stare de o breşă în lumea asta, spre o alta - ce se încăpăţânează să afirme posibilitatea punerii de „început bun” în fiecare zi. Breşă după un anume tipic, e drept, care pe undeva agasează prin monotonie, prin aşezarea prea cuminte în tradiţie, printr-o anume obstinaţie. A „repetiţiei”, dacă priveşti din exterior. A „actualizării”, dacă dinăuntru. În această săptămână, a ceremonialului religios de Schimbarea la Faţă.
Cum să te gândeşti în mijlocul verii, la început de august, la schimbarea dinlăuntru, la...lumină? E lună a concediilor, e sezon al şoselelor arhipline spre mare şi spre munte, cine ce treabă să aibă cu revoluţii interioare? Ce Schimbare la Faţă, când atâtea apusuri „de peste an” ne-au îngropat angajamentele din faţa cerurior deschise?
E frumos ce citim în Evanghelii despre Lumina de pe Munte, ne ajută picturi celebre, sau simple tablouri religioase contemporane realizate cu suflet de artişti iconari, să şi vedem cele zugrăvite în cuvinte, dar...cât ne atinge experienţa Transfigurării? Cu ce rămânem dintr-o atare poveste plină de miez şi, de aceea, de real?
Ce condiţionează capacitatea schimbării interioare, a transformării conţinuturilor vieţii sufleteşti în lumină şi a luminii în expresie? Cum să putem renaşte - într-o zi altfel banală, cum să metabolizăm mozaicul color al cotidianului în... alb? Ce permite o astfel de înnoire şi de unde poate veni ea? Evangheliile vorbesc de Transfigurarea prin rugăciune şi o aşază între vestea Morţii şi cea a Învierii. Ce e de murit şi ce e de înviat, pentru o schimbare dinlăuntru care să devină o Schimbare la Faţă şi pentru fiecare dintre noi, muritori de rând născuţi în spaţiul cultural marcat de religia Zeului care, iată, într-o scenă biblică se roagă de străluceşte în prezenţa oamenilor?
Am evoluat la specia Neschimbării la faţă, într-un timp în care totul ni se întipăreşte pe figură şi refuză să mai plece – nici măcar cu lifting, machiaj sau fard. Adevărate situri ambulante, chipurile ne devin descifrabile dezvăluind straturi ale vârstelor parcă simultane, cu împliniri şi neîmpliniri, cu bune şi cu rele, dar toate prezente, toate duse cu sine şi abordabile în cheia unei arheologii a avatarurilor umanului . E ca şi cum ceva din noi refuză să se transforme, alegând osificarea, mumificarea cu anticipaţie, pietrificarea în stări anterioare ce oferă beneficii perverse, ascunse. Teama de schimbare nu e o vorbă goală, iar preţul plătit pentru ancorări în poze anterioare - securizante la momentul lor - e colectarea permanentă a unor noxe interioare ce se cer expulzate, şi nu păstrate ca odoare scumpe.
Schimbarea la Faţă pare a presupune cumva deschiderea, tinereţea, viul. Ne schimbăm întru cât suntem vii.