am o singură casă în care uneori imi respiră prin piele cuvintele şi niciodată nu am îndrăznit să aflu unde sunt eu în raport cu casa mea unde e casa mea în raport cu lumea unde e lumea în raport cu măştile lor am ales exilul înainte să mai aplic la green card lottery am zis si eu la un moment dat cuiva cu un aer natural te sun de pe drum dragule pentru că drumul ne defineşte şi el a părut să priceapă atunci că nu contează de ce îmi pun telefonul pe mute reală e doar singura mea casă în care uneori imi respiră prin piele cuvintele mi-am găsit odaia adolescenţei cu perdeaua boţită cu ciucurii covorului îngălbeniţi cu patul portocaliu altul şi biblioteca mai goală cu parfumul meu retrăgându-se timid în unghere am găsit casa părinţilor mereu alta de fiecare dată mai alta şi am înţeles că în viaţa reală nu există subvenţii dar nu am plâns mult pentru că există o casă o singură casă în care uneori îmi respiră prin piele cuvintele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu